-
Fratele se înveșmântă cu mantia cea blândă a
povestitorului şi începu.
„ În acel ţinut era un om cu
numele Giovanni, cu nume bun şi respectat în părţile lui, căci preţuia mai mult
frumusețea sufletului decât pe cea a trupului. Cu aproape două săptămâni
înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, fericitul Francisc, aşa cum făcea
deseori, l-a chemat la el şi i-a zis: „Dacă vrei să celebrăm la Greccio
Naşterea lui Isus, du-te înainte şi pregăteşte ceea ce îţi spun: aş vrea să-l
reprezint pe Pruncul născut la Betleem şi
să văd cu ochii mei greutăţile în care se afla din cauza lipsei
lucrurilor necesare pentru un nou-născut, cum a fost aşezat într-o iesle şi cum
dormea pe fân înconjurat de animale. Prietenul fidel şi devotat, după ce l-a
ascultat, s-a dus în grabă să pregătească la locul stabilit toate cele
necesare, conform planului pe care i l-a propus Sfântul.
Zilele se scurgeau odată cu apa
micului izvoraș ce străbătea satul lor, din care se adăpau animalele, iar
oamenii îşi potoleau setea trupului şi a sufletului. Ziua bucuriei, a veseliei,
dar mai ales ziua aducerii de mulţumire era de acum aproape. Sunt convocaţi
fraţi din diferite părţi, prieteni şi binefăcători, cu toții într-un duh;
bărbaţi şi femei în sărbătoare sosesc din toată regiunea, aducând fiecare după posibilitățile
sale, lumânări şi torţe pentru a lumina acea noapte, în care s-a aprins în cer
cu strălucire Steaua care a luminat toate zilele şi timpurile. La sfârșit
soseşte Francisc: vede că totul este pregătit conform dorinţei lui, şi radiază
de bucurie. Acum se aranjează ieslea, se pune fân în ea şi sunt aduse: văcuţa,
măgarul - fratele Martin făcu o scurtă pauză, pentru a-și trage duhul şi pentru
a lua pulsul adunării; văzând că toţi erau ochi şi urechi, reluă povestioara - în acea scenă emoţionantă
strălucea simplitatea evanghelică, era lăudată sărăcia şi recomandată umilinţa.
Greccio a devenit ca un nou Betleem.
Francisc voia ca în ziua aceasta
cei săraci, cerșetorii, copiii să fie săturaţi de cei bogaţi, iar boii şi măgarii
să primească o porţie de hrană şi de fân mai mare ca de obicei. „Dacă voi putea
vorbi cu împăratul – spunea – îl voi ruga să emită un edict general, ca toţi
aceia care pot, să împrăştie pe drumuri grâu şi tot felul de cereale, astfel încât, într-o zi atât de solemnă, păsările şi în mod special surioarele ciocârlii
să aibă hrană din belşug”.Nu se putea gândi fără să plângă la sărăcia în care
se afla în acele zile Fecioara săracă.
Francisc avea faţă de Naşterea
Domnului o devoţiune mai mare decât faţă de orice altă sărbătoare din timpul
anului. Într-adevăr, cu toate că Domnul a înfăptuit mântuirea noastră în alte
solemnităţi, Sfîntul Francisc spunea că Isus a început să ne mântuiască încă
din ziua naşterii sale. Şi voia ca de Crăciun toţi creştinii să tresalte de
bucurie în Dumnezeu, iar datorită iubirii lui, care ni s-a dăruit cu totul
nouă, să fie generoşi nu doar cu cei nevoiaşi, ci şi cu animalele şi cu
păsările.
Francisc se îmbrăcă cu veşmintele
de diacon, căci era diacon, şi cântă cu voce sonoră sfânta Evanghelie: acea
voce puternică şi dulce, limpede şi sonoră îi răpi pe toţi în dorinţa cerului.
Apoi vorbi poporului şi îl reevocă prin cuvinte pline de duioşie pe Regele
sărac nou-născut şi micul oraş Betleem. Deseori, atunci când voia să-l numească
pe Isus Cristos, înflăcărat de iubire cerească, îl numea „Pruncul din Betleem”,
iar acel nume „Betleem” îl pronunţa umplându-și gura cu glas şi încă şi mai
mult cu afecţiune duioasă, producând un sunet asemănător cu cel al behăitului
unei oi. Şi ori de câte ori spunea „Pruncul din Betleem” sau „Isus”, îşi trecea
limba peste buze, ca şi cum ar gusta şi ar reţine toată dulceaţa acelor
cuvinte.
Acea noapte era luminată ca în
plină zi, dragă oamenilor, precum şi animalelor! Lumea venea şi se înveselea
simţind în toată fiinţa lor o veselie pe care nu au mai experimentat-o până
atunci, în faţa acestui mister, misterul unui Dumnezeu care se face om. Pădurea
răsuna de glasurile lor, iar stâncile impunătoare răspândeau ecoul cântecelor
de sărbătoare.
Orfelinatul se mutase pentru câteva clipe, iar copiii… erau acolo, împreună cu pruncuşorul Isus, Maria,
Iosif, Francisc, lângă ieslea din
Greccio, hm! Ba chiar mai departe… lângă ieslea din Betleem.
Christmas
story
Friar
clothed with the teller’s mild mantle and started.
«In
that land was a man named John, with good name and respected in his region,
because he valued more the soul beauty than that of the body. Almost two weeks
before the Nativity, blessed Francis, as he often did, called John to him and
said: “If you want to celebrate at Grecio the Nativity, go ahead and prepare
what I said: I wish to represent the Baby born at Bethlehem and to see with my
eyes the difficulties in which he was because of lake of necessary things for a
baby, how was he putted in a manger and how he slept on hay, surrounded by
animals. The faithful and devoted friend, after he listened to him, went quickly
to prepare all the necessary things in the established place, according to the
plain that the saint proposed to him.
Days
passed with the water of the little spring that traverses their village, from
which animals drink and people break their body and soul thirst. The day of
joy, of happiness, but especially the thanksgivings day was nearly. There are
convoked friars from different parts, bringing everybody after its
possibilities, candles and torches to light that night, when it was lit in the
sky with glow the Star that illuminate all days and all time. At the end
arrives Francis: he sees that all is prepared according his wish, and he
radiates of joy. Now it is arranging manger, it’s putting hay there and there
are brought: cow, donkey – friar Martin made a short pause to catch his breath
and to take the meetingpulse; seeing that all are watchful he resumed the story
– in that emotional scene it was shining the evangelical simplicity, it was
praised the poverty and recommended the humility. Grecio became like a new
Bethlehem.
Francis
wanted in that day the poor, the child beggars being saturated by the rich men,
and oxen and donkeys receive a larger portion of food and hay than usually. “If
I could speak with the imperator – said he – I’ll ask him to issue an general
edict, that everyone who can spreads on the roads grain and all sorts of
cereals, so that, in a such solemn day, birds and especially the sisters larks
have food in abundance”. He couldn’t think at that without crying because of
the Virgin Mary’s poverty.
Francis
had a devotion to Nativity more than from any other celebration of the year. In
fact, although the Lord has accomplished our salvation in other solemnities,
St. Francis said that he began to save us from the day of his birth. Also he
wanted at the Christmas that all Christians exulting in God, and because of his
love which gave himself completely to us, being generous not only with the
needy, but also with animals and birds.
Francis
put on the garments of a deacon, because he was as a deacon, and sang the holy
Gospel with sonorous voice: that strong and sweet voice, clear and sonorous
takes away all in the desire of heaven. Then he took to people and evocated the
poor newborn King
through words full of tenderness and the little town of Bethlehem. Often, when
he wanted to name Jesus Christ, fervent of heavenly love, called him “the Child
of Bethlehem”, and that “Bethlehem” pronounced giving him a mouth-filling voice
and even more affectionately tender, producing a sound like that of a sheep
boy. Whenever he said “Child of Bethlehem” or “Jesus”, was running his language
over his lips, as if it would retain all the taste and the sweetness of those
words.
That
night was bright as daylight, and was kind to the people and to animals! People
came and cheered being felt in all their glee
that has not experienced
it before, before this mystery, the mystery of a
God who becomes man. Forest resounded of their voices, and imposing cliffs spread around the holiday
song’s echo.
The
orphanage moved for a few moments, and the children... was there, with baby
Jesus, Mary, Joseph, Francis, near the crib of Greccio, hm! Even more ... near
Bethlehem's manger.
RACONTO DI NATALE
Il
frate si vestì con il dolce mantello del narratore e cominciò.
‘In
quella terra era un uomo che si chiamava Giovanni, con buon nome e stimato in
quella parte, perché apprezzava di più la bellezza dell’anima che del corpo.
Quasi due settimane prima di festa della Nascita del Signore, beato Francesco,
come faceva spesso, lo chiamò e li disse: ‘Se vuoi che noi celebriamo a Greccio
la Nascita del Signore, va avanti e prepara quello che ti dico. Voglio
rappresentare il Bambino nato a Bethleem e vedere con i miei occhi le
difficoltà nelle quali c’era per la mancanza delle cose necessarie per un
neonato, com’è stato collocato in una mangiatoia e come dormiva sul fieno
circondato di animali’. L’amico fedele e devoto, dopo che l’ha sentito, è andato
in fretta per preparare tutte quelle necessarie nel luogo fissato, secondo il
piano che il santo gli ha proposto.
I
giorni passavano con l’acqua della piccola sorgente che trascurava il loro
villaggio, da dove bevevano gli animali e gli uomini placavano la sete del
corpo e dell’anima. Il giorno della gioia, dell’allegria, ma soprattutto il
giorno del ringraziamento era ormai vicino. Sono convocati i frati da varie
zone, amici e benefattori, tutti in un solo spirito; uomini e donne in festa
arrivano dall’intera regione, portando ognuno secondo le sue possibilità,
candele e fiaccole per illuminare quella notte, quando si è accesa nel cielo
brillantemente la Stella che ha rischiarato tutti i giorni e tutti i tempi.
Alla fine arriva Francesco: vede che tutto è preparato secondo il suo desiderio
e irradia di gioia. Ora si dispone la mangiatoia, si mette fieno in essa e sono
portate la mucca, l’asino – fra Martino faceva una breve pausa a riprendere
fiato e per tastare il polso dell’assemblea; vedendo che tutti erano molto
attenti, riprese la storia – in quella scena emozionale brillava la semplicità
evangelica, era lodata la povertà e raccomandata l’umiltà. Greccio diventò come
un nuovo Bethleem.
Francesco
voleva che in quel giorno i poveri, i bambini questuanti essere saziati dai
ricchi e i buoi e gli asini ricevere una porzione di cibo e di fieno più grade
come il solito. ‘Se io potesse parlare con l’imperatore – diceva – chiederò a
lui di emettere un editto generale, purché tutti quelli che possono, spargere
sulle strade grano e tutti i tipi di cereali, così che, in tale giorno solenne,
gli uccelli e specialmente le suore allodole abbiano molto cibo.’ Non poteva
pensare senza piangere alla povertà nella quale stava in quei giorni la povera
Madonna.
Francesco
aveva una devozione per la Nascita del Signore più di qualche altra festa
dell’anno. Veramente, anche se il Signore ha attuato la nostra salvezza in
altre solennità, san Francesco diceva che Gesù ha cominciato salvarci già nel
giorno della sua nascita. E voleva che a Natale tutti i cristiani esultassero
in Dio, e per il suo amore che ci ha offerto totalmente, siano generosi non
solo con i bisognosi, ma anche con i bestiami e con gli uccelli.
Francesco
si vestì come diacono, perché era diacono, e cantò con una voce sonora il santo
Vangelo: quella forte e dolce voce rapì tutti nel desiderio del cielo. Poi,
parlò al popolo e rievocò per parole piene di tenerezza il povero Re neonato e
la piccola città Bethleem. Spesso quando voleva chiamare Gesù Cristo, ardente
di celeste amore, lo chiamava “il Bambino di Bethleem”, e quel nome “Bethleem”
pronunziava riempiendo la sua bocca con voce e ancor più con tenero affetto,
producendo un suono simile del belato di una pecorella. E quando diceva
“Bambino di Bethleem” o “Gesù”, correva la sua lingua sulle labbra, come
gustava e fermava tutta la dolcezza di quelle parole.
Quella
notte era illuminata come in pieno giorno, cara agli uomini, come ai bestiami!
La gente veniva e si allietava sentendo in tutto l’essere un’allegria che non
hanno sperimentato mai fin ora, in fronte di quel mistero, il mistero di un Dio
che si fa uomo. Il bosco risuonava per la loro voce, e le scogliere imponenti
propagavano gli ecco dei cantici di festa.
L’orfanatrofio
si collocasse per qualche momento e i bambini… erano di là, insieme con il
Bambino Gesù, Maria, Giuseppe, Francesco, presso il mangiatoia di Greccio, hm!
Ancora di più… presso il mangiatoia di Bethleem.’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu